Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor a aplicat, în situaţiile în care s-a considerat necesar, modalităţile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Astfel, potrivit datelor Fiscului bihorean, în 2010, valoarea încasărilor din plăţi după comunicarea celor 473.240 somaţii s-a cifrat la 154.063 mii lei, faţă de 2009 - când valoarea încasărilor a fost de 139.606 mii lei, în urma comunicării celor 336.066 somaţii. De asemenea, datele DGFP Bihor indică faptul că: valoarea încasărilor din popriri terţi a fost de 62.079 mii lei; valorificări din sechestre bunuri mobile şi plăţi efectuate de debitori după aplicarea sechestrelor - 11.558 mii lei; valorificări sechestre bunuri imobile şi plăţi efectuate de debitori după aplicarea sechestrelor - 9.176 mii lei. Totalul veniturilor încasate în urma măsurilor de executare silită a fost, anul trecut, de 242.319 mii lei, faţă de 246.239 mii lei - în 2009. "Comparativ cu 2009, în 2010 s-a putut constata o creştere atât în ceea ce priveşte măsurile de executare silită aplicate anul trecut (cu 235.501 unităţi), cât şi măsurile încasate (cu 6.481 unităţi), dar şi o scădere a valorii totale a încasărilor (cu 3.920 mii lei, respectiv 1,59%). Scăderea încasărilor din aplicarea măsurilor de executare silită în anul 2010, comparativ cu anul precedent, s-a datorat lipsei de lichidităţi a operatorilor economici, fenomen ce se constată în principal la încasările din popriri conturi bancare care sunt mai mici cu 22,58 mii lei, respectiv 2,67 %" - precizează directorul executiv al Finanţelor bihorene, dl. Ioan Mihaiu.