Dezvoltarea potenţialului economic din Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar
Un nou proiect de promovare a investiţiilor
Un nou proiect, între Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor şi CCI Hajdu Bihar, din Ungaria, va prinde contur: "Promovarea investiţiilor în Euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar, viitoarea frontieră a U.E." Acest proiect a fost aprobat în cadrul programului Fondului Comun al Proiectelor Mici Phare CBC RO/HU 2001-2002 a Comisiei Europene.
Obiectul general este susţinerea activităţilor locale de dezvoltare, la scară redusă de natură transfrontalieră, cu implicarea factorilor locali din regiunile de graniţă.
Obiectivul final este intensificarea capacităţii autorităţilor locale şi regionale de a dezvolta şi implementa proiecte comune în viaţa economică, culturală şi socială din zona de frontieră.
Constantin Badea, directorul Departamentului Relaţii Interne-Externe al CCI Bihor şi managerul proiectului, ne-a declarat: "Scopul proiectului este promovarea investiţiilor şi a dezvoltării economice la nivel euroregional, în vederea realizării parteneriatelor de afaceri în zona limitrofă frontierei, efienticizarea acestora şi lărgirea posibilităţilor de cooperare. Pe baza priorităţilor comune de dezvoltare şi identificare se vor sprijini potenţiali investitori, valorificând potenţialul economic existent."
Grupurile ţintă sunt: societăţile comerciale, orice afacere individuală sau asociată şi consumator final, investitorii din UE din domeniul economic sau a serviciilor sau din alte domenii de activitate, Consiliul Judeţean, primării şi organizaţii nonguvernamentale.
Proiectul oferă ajutor acestora în alegerea partenerilor capabili să lucreze în regimul unei colaborării transfrontaliere.
Rezultatele proiectului se vor concretiza în editarea unei broşuri de prezentare a potenţialului investiţional, a mediului de afaceri şi a pieţei economice din Bihor, realizarea unei baze de date sub formă de broşură şi CD, precum şi organizarea unui forum al investitorului în Oradea. Colaborarea între camerele de comerţ din cele două ţări vecine este una fructuoasă. De pildă, la finele anului trecut a fost încheiat un proiect comun de promovare a turismului: "Dezvoltarea turistică frontalieră în euroregiunea Bihor-Hajdu-Bihar." Acesta a fost finanţat şi aprobat în cadrul finanţărilor comune de proiecte mici Phare CBC.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.