Dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru femeile manager
Încep înscrierile, din sectorul IMM-urilor, la CTICIIMM Bihor
Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) a aprobat procedura de implementare, pentru anul 2008, a Programului naţional multianual (2005-2011) pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din secorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Cadrul legal este Ordinul (nr. 792/iunie 2008) emis de MIMMCTPL.
Obiective, beneficiari
Întâi de toate, să menţionăm că persoanele interesate din judeţul nostru au posibilitatea obţinerii de informaţii detaliate, inclusiv despre centrele destinate cursurilor de pregătire, a datelor calendaristice (ca perioadă) stabilite pentru derularea cursurilor respective, adresându-se şi tinând legătura cu Centrul Teritorial de Informare, Consiliere şi Instruire pentru IMM-uri (CTICIIMM) Bihor. Acest Centru de informare are sediul în Oradea, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor.
Cât priveşte obiectivul Programului naţional multianual (2005-2011) pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, precizările ne-au fost date de către Raluca Miclea, consilier în cadrul CTICIIMM Bihor: "Esenţial este că prin acest Program se doreşte promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora. Scopul - implicarea femeilor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesioanle şi al prejudecăţilor existente, încă, la nivel local".
Beneficiarii Programului sunt femeile de cetăţenie română care îndeplinesc două criterii esenţiale: au vârsta de peste 18 ani şi au cel puţin studii medii definitivate.
Tematică şi efecte
Acest Program are ţinte precise: stimularea autoangajării şi creşterea numărului de femei-întreprinzător în cadrul comunităţii de afaceri, dar şi dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial în rândul femeilor. "Totodată, a intervenit Ramona Tăciuleţ, consilier în cadrul CTICIIMM Bihor, se urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente conduse de femei, prin creşterea gradului de pregătire profesională a personalului, ca efect al educaţiei antreprenoriale, stimulându-se accesul egal la economia bazată pe cunoaştere".
Participantele la acest Program, prin cursurile gratuite de pregătire ce se vor organiza, în acest an, va avea ca efect dezvoltarea abilităţilor inovative şi consolidarea unui mediu economic competitiv.
Depunerea cererilor de înscriere
Începând de luni, 7 iulie a.c., devine oepraţional, pentru 2008, Programul naţional multianual destinat dezvoltării culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager. Persoanele din Bihor interesate să participe, să beneficieze de această facilitate se pot înscrie, prin depunerea unei cereri tip, la CTICIIMM Bihor. Formularul de cerere se procură accesând site-ul www.mimmc.ro. Cererea se poate trimite prin poştă sau se poate aduce personal. Orice informaţii (telefon 0259/432.423, 0753/047.074) se pot obţine de la CTICIIMM Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.