În Staţiunea Băile Felix (Hotel Padiş) au început, ieri, pe durata a două zile, lucrările seminarului cu tema "Rolul camerelor agricole în modernizarea şi dezvoltarea durabilă a agriculturii româneşti", eveniment ce se desfăşoară sub egida Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în colaborare cu Revista de informare, comunicare şi integrare europeană EU.RO.COM. De remarcat, prin importanţa tematică pe care o are acest seminar, participarea ministrului MAPDR, Gheorghe Flutur, a ministrului secretar de stat în cadrul MAPDR, Flaviu Lazin, a altor reprezentanţi din MAPDR şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a unor experţi în domeniu, din Franţa şi România, cât şi a autorităţilor judeţene şi locale. Seminarul din Băile Felix reuneşte directori ai direcţiilor agricole din judeţele Bihor, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, inclusiv reprezentanţii oficiilor judeţene de consultanţă agricolă, ai agenţiilor judeţene de plăţi şi intervenţie pentru agricultură, ai agenţiilor de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, dar şi agenţi economici şi fermieri. Aşa cum s-a relevat în prima zi a lucrărilor acestui seminar, scopul principal al reuniunii cu caracter zonal ce se desfăşoară la Băile Felix este prezentarea noii organizări descentralizate în agricultură şi importanţa ei în gestionarea eficientă a administraţiei agricole, prin înfiinţarea camerelor agricole. Înfiinţarea camerelor agricole ca structuri de organizare în agricultura României este un proiect menit să faciliteze armonizarea politicilor agricole din România cu Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. Camerele agricole sunt structuri complexe care vor facilita semnificativ activitatea producătorilor agricoli şi vor umple golul existent în comunităţile rurale. În acest sens, se vor înfiinţa camere agricole în toate comunele, iar la nivelul fiecărui judeţ se va crea o casă a camerelor agricole, ce va răspunde de cele din teritoriu. De asemenea, camerele agricole vor asigura buna funcţionare a grupurilor de iniţiativă şi acţiune locală şi implică fermierii în procesul decizional local şi central.