Peste 96% dintre contribuabilii bihoreni şi-au îndeplinit la termen obligaţia faţă de Fisc * La data de 15 mai a.c., era termenul scadent pentru depunerea, conform legislaţiei în vigoare, a "Declaraţiei speciale privind veniturile realizate" în anul 2006. (Declaraţia 200). * Din data de 16 mai s-a mai lăsat o perioadă de aşteptare pentru primirea plicurilor, cu Declaraţia 200, plicuri expediate prin poştă de către contribuabilii din judeţ sau din alte judeţe unde aceştia lucrează, dar au domiciliul de bază în localităţile din Bihor, şi trebuiau să depună Declaraţia 200 la unitatea fiscală de care aparţine cu domiciliul. Plicurile purtând ştampila poştei cu data de 15 mai înseamnă încadrarea contribuabilului în termenul legal de depunere a Declaraţiei 200. În contextul datelor enunţate mai sus, ieri s-a făcut bilanţul, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor. Rezultatul: la 24 mai a.c., dintre cei 12.280 de contribuabili care trebuiau să depună Declaraţia 200, s-au încadrat în termenul legal 11.793, însemnând procentual 96,03 la sută. Cum avea să remarce d-na Smaranda Scridon, director executiv al DGFP Bihor, se pot evidenţia două aspecte: "În primul rând, procentul înregistrat acum (96,03%) ne situează printre primele judeţe din ţară, iar acest procent înseamnă pentru noi şi rezultate superioare comparativ cu cele de anul trecut. De ce? Anul trecut, au fost 10.371 de contribuabili care aveau această obligaţie de depunere a Declaraţiei 200, iar procentul a fost, la aceeaşi dată, 24 mai, de 95,9%. Acum, numărul contribuabililor a crescut, fiind de 11.793, iar procentul realizat este de 96, 03 la sută." Alte concluzii, pe aceste rezultate: contribuabilii au înţeles mult mai bine obligaţiile pe care le au, dovedind că disciplina financiar-fiscală este în creştere. De altfel, d-na Smaranda Scridon a ţinut să evidneţieze că, în general, la DGFP Bihor se constată că gradul de conformare voluntară a contribuabililor este peste media pe ţară, atât la declararea veniturilor, cât şi la plata obligaţiilor (impozitelor) de către contribuabili. În altă ordine de idei, de astăzi, DGFP Bihor va proceda la emiterea şi expedierea prin poştă a notificărilor către contribuabilii care ar fi trebuit să depună, la termen, Declaraţia 200. Dacă nici după 15 zile de la primirea notificării cei vizaţi nu se prezintă pentru clarificarea situaţiei, atunci se trece la emiterea din oficiu, de către DGFP Bihor, a deciziei de impunere, conform informaţiilor pe care le are, în baza de date, DGFP Bihor, iar contribuabilul în cauză se va conforma în cele stabilite de Fisc.