Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), deficitul comercial FOB-CIF în anul 2010 a fost de 39,805 miliarde lei, în scădere cu 2,02 miliarde lei.

Exporturile FOB realizate în anul 2010 au fost de 156,977 miliarde lei (37,25 miliarde euro), iar importurile CIF au totalizat 196,783 miliarde lei (46,71 miliarde euro). Comparativ cu anul 2009, exporturile au crescut cu 27,3% la valori exprimate în lei (28,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au înregistrat o creştere cu 19,1% la valori exprimate în lei (19,9% la valori exprimate în euro). Datele INS mai indică faptul că valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri s-a cifrat, anul trecut, la 113,282 miliarde lei (26,871 miliarde euro) la expedieri şi de 142,621 miliarde lei (33,833 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 72,5% din total importuri.