Persoanele fizice care au făcut tranzacţii cu construcţii noi înainte de 1 ianuarie 2010 îşi pot deduce TVA aferentă cheltuielilor realizate, pe baza facturilor, printr-un decont depus după înregistrarea ca plătitor de TVA, chiar dacă au fost sau nu controlate de organele fiscale.

 

Potrivit unui Comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu data de 1 ianuarie 2010, persoanele impozabile care nu au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA în termenul prevăzut de lege, au dreptul să ajusteze TVA în primul decont depus după înregistrare sau într-un decont ulterior, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul controlului organelor fiscale. Astfel, este posibilă ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA, a taxei deductibile aferentă activelor corporale fixe, inclusiv a celor aflate în curs de execuţie, aflate în proprietatea sa la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA, precum şi a taxei deductibile aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA, dacă înregistrarea s-ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege.