Deconturile de TVA cu opţiune de rambursare
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un Proiect de Ordin privind unele măsuri pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată (TVA) cu opţiune de rambursare.
Controale încrucişate
Potrivit noilor reglementări, pentru obţinerea informaţiilor suplimentare, unitatea fiscală competentă cu soluţionarea decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare va solicita altor organe fiscale efectuarea unui control încrucişat, ale cărui rezultate vor fi comunicate în termen de 45 de zile de la solicitare. Efectuarea de controale încrucişate, în scopul soluţionării deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare încadrate la risc fiscal mare, se va planifica cu prioritate faţă de alte activităţi de inspecţie fiscală. Controlul încrucişat în vederea soluţionării deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare va putea fi efectuat şi de către comisarii Garzii Financiare în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea preşedintelui ANAF.
Compensarea obligaţiilor fiscale restante
Proiectul de Ordin al ANAF mai stabileşte că, în cazul în care contribuabilul, pentru care s-a emis o decizie de rambursare a TVA, înregistrează obligaţii fiscale restante, organul fiscal competent va efectua "de îndată compensarea acestora". În situaţia în care suma aprobată la rambursare, înscrisă în decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, este mai mare decât cuantumul obligaţiilor fiscale compensate, restituirea diferenţei se va efectua în termenul prevăzut de lege.
Cesiunea creanţelor
Potrivit Proiectului, creanţele principale sau accesorii privind drepturile de rambursare sau de restituire ale contribuabililor pot fi cesionate numai după stabilirea lor, iar plăţile efectuate între unitatea fiscală şi contribuabilul cedent, până la notificarea cesiunii, vor fi valabile. După notificare, unitatea fiscală va deveni debitorul cesionarului, cedentul nemaiavând drept de creanţă asupra bugetului pentru sumele înscrise în decizia de rambursare şi care au făcut obiectul cesiunii. Operaţiunea de restituire de sume de la buget se va realiza numai după compensarea eventualelor obligaţii fiscale înregistrate de către contribuabil. Astfel, obiect al cesiunii reprezintă numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.