Declararea unei societăţi comerciale ca insolvabilă
Potrivit Codului de procedură fiscală, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile Codului de procedură fiscală sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile stabilite prin lege. Codul de procedură fiscală stabileşte că este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. Pentru creanţele fiscale ale societăţilor declarate în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată. În acest caz, executarea silită se întrerupe. Organele fiscale au obligaţia să efectueze, cel puţin o dată pe an, o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită. În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în evidenţa curentă şi de reluare a măsurilor de executare silită. Dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare vor proceda la scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor. Scăderea se face şi în cursul perioadei de prescripţie, în cazul debitorilor persoane fizice decedaţi sau dispăruţi, pentru care nu există moştenitori care au acceptat succesiunea. Creanţele fiscale datorate de debitori persoane juridice, radiaţi din Registrul comerţului, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras, sau nu, răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale, în condiţiile legii. În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va declara lichidatorilor creanţele existente, în evidenţa fiscală pe plătitor. Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.