Din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor am primit un comunicat de presă având ca adresabilitate contribuabilii din judeţ şi responsabilitatea acestora pentru depunerea, la termen, a unor documente fiscale cu scadenţă la 25 iulie a.c., cât şi despre consecinţele nerespectării unei astfel de obligaţii.

"Deoarece termenul de 25 iulie a.c. pentru depunerea declaraţiilor fiscale aferente lunii iunie/trimestrul II este foarte aproape, dorim să atragem atenţia contribuabililor asupra prevederii din Codul de procedură fiscală, prin care persoanele juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică vor fi delcaraţi înactivi, dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile declarative la două termene consecutive", se menţionează în comunicatul DGFP Bihor.
În vederea aplicării celor de mai sus, se precizează în comunicatul semnat de directorul executiv al DGFP Bihor, în anexa la Ordinul preşedintelui ANAF nr. 819/2008 (M.Of. nr. 404, din 29 mai 2008) s-a reglementat procedura fiscală privind scoaterea contribuabililor din acestă evidenţă.
Autorităţile fiscale nu iau în considerare tranzacţiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin Ordin al preşedintelui ANAF. "Aşadar, rugăm toţi contribuabilii să-şi analizeze situaţia, să verifice dacă au depus declaraţiile fiscale aferente perioadei fiscale precedente, iar în cazul în care constată omisiuni ale depunerii sau neconcordanţe între calităţile de plătitor în raporturile cu bugetul general consolidat şi declaraţiile fiscale depuse, să remedieze aceste cazuri", se spune în comunicatul DGFP Bihor.