Începând cu 1 septembrie, au intrat în vigoare prevederile Hotărârii nr. 415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor. Potrivit legii, ouăle se clasifică în funcţie de calitate după cum urmează: categoria A sau "ouă proaspete"; categoria B sau "ouă calitatea a doua sau ouă declasate", destinate a fi folosite în industria alimentară şi în industria nealimentară. Cele din prima categorie se clasifică în funcţie de greutate şi se ştampilează cu numărul de identificare al producătorului, iar cele din categoria B, cu excepţia ouălor crăpate, trebuie să poarte un marcaj distinctiv care să specifice categoria de calitate; ouăle din categoria A, care nu mai îndeplinesc caracteristicile prevăzute pentru categoria respectivă, vor fi declasate în categoria B. Dispoziţiile privind clasificarea şi marcarea ouălor nu se aplică în următoarele situaţii: dacă sunt transportate direct de la locul de producţie la un centru de ambalare sau la o piaţă care vinde exclusiv angrosiştilor care au centre de ambalare autorizate; dacă sunt produse şi livrate pentru procesare la întreprinderile din industria alimentară, precum şi la cele din industria nealimentară; dacă ouăle provin din producţie proprie (adică cele care nu sunt ambalate conform prevederilor din hotărâre, nu sunt clasificate după categoriile de calitate sau greutate) şi sunt vândute direct consumatorului pentru uz personal, de la ferma producătorului sau într-o piaţă publică locală, cu excepţia pieţelor de licitaţie, sau prin vânzare directă. Producătorii nu pot livra ouă altor persoane fizice sau juridice în afara colectorilor, centrelor de ambalare, pieţelor, industriei alimentare şi nealimentare; nu pot livra ouă industriale, în afară de ouăle incubate, altor persoane în afara centrelor de ambalare sau a industriei, cu excepţia industriei alimentare; nu pot livra ouă incubate decât unităţilor de prelucrare sau industriei, cu excepţia industriei alimentare. Producătorii trebuie să declare cât şi ce au mâncat găinile, precum şi vârsta galinaceelor, iar clasificarea se va face în funcţie de mărime: XL, L, M şi S. Potrivit actului normativ, ouăle trebuie să fie curate şi să aibă aceeaşi dimensiune şi greutate. Înainte de a părăsi locul de producţie, fiecare container cu ouă trebuie marcat cu următoarele informaţii: numele, adresa şi numărul de identificare al producătorului, numărul de ouă şi greutatea lor, data ouatului sau perioada de ouat, data livrării. Informaţiile trebuie înscrise pe container şi în documentele însoţitoare. Potrivit H.G. 415/2004, colectorilor li se vor aloca şi trei coduri: unul de ţară (RO), unul de judeţ (ex. Bh) şi un cod din trei cifre (de la 001 la 999) care reprezintă numărul de ordine în cadrul judeţului. Pe scurt, vom consuma ouă la standarde europene. Sperăm - nu şi la preţuri...europene!