Reglementarea europeană privind tarifele de roaming a fost adoptată definitiv, luni, de statele membre, ea urmând să intre în vigoare de sâmbătă, 1 iulie, după publicarea, vineri, în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. Reglementarea va reduce facturile utilizatorilor de telefonie mobilă în străinătate. Potrivit reglementării, apelurile făcute din străinătate vor costa 49 de eurocenţi în primul an după adoptare, 46 de eurocenţi în al doilea şi 43 de eurocenţi în cel de-al treilea an. La apelurile primite în străinătate, preţurile vor scădea de la 24 de eurocenţi în primul an, la 22 - în al doilea an şi, respectiv, 19 în al treilea an. Plafoanele sunt apropiate de valorile propuse de Parlament, 40 de eurocenţi pentru apelurile efectuate şi 15 pentru cele primite, faţă de cele propuse de statele membre, 60, respectiv 30 de eurocenţi. Concret, reducerile vor fi foarte variabile, în funcţie de statele membre. În unele ţări, ele vor scădea până la 70%, în timp ce în altele vor fi nesemnificative. Unii operatori au început deja să lanseze oferte inferioare acestor plafoane (eurotarife).