*Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a demarat ultima etapă a ediţiei 2007 a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional
* Suma totală alocată prin Program pentru cea de-a treia etapă este de circa 1,47 milioane lei.
Paşii de urmat
De acest Program pot beneficia persoanele fizice, proprietari sau moştenitori ai unui autoturism funcţional înmatriculat în România, a cărui vechime depăşeşte 12 ani. Posesorii de autoturisme mai vechi de 12 ani, care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege, vor primi un cupon care valorează 3000 de lei, pe care îl pot folosi ca avans la achiziţionarea unei maşini noi. Pentru a putea intra în Program, orice persoană fizică trebuie să se înscrie la unul dintre producătorii validaţi, care va elibera persoanei fizice o Notă de acceptare cu valabilitate de 30 de zile. Proprietarul va preda autoturismul uzat la societatea de dezmembrat din zonă, iar în baza verificării Notei de acceptare a certificatului de înmatriculare a autoturismului şi a actelor de identitate ale proprietarului, aceasta îi va elibera certificatul de predare în vederea casării autoturismului uzat.
Acte necesare
Dosarul ce va fi întocmit va cuprinde: copie de pe buletinul/cartea de identitate, copii legalizate de pe certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat şi certificatul de predare în vederea distrugerii autoturismului uzat, certificatul de radiere a autoturismului uzat, în original, acte de succesiune (dacă este cazul) şi nota de acceptare eliberată de producătorul/furnizorul sau importatorul autorizat. Trebuie ştiut că autoturismul trebuie să fie funcţional, autoturismul nou pe care intenţionează să-l achiziţioneze în cadrul Programului putând fi plătit integral sau în rate. Nu este permisă achiziţionarea maşinii în sistem leasing! În plus, Programul nu se aplică retroactiv. De asemenea, plata impozitului auto este obligatorie, până la momentul radierii din circulaţie a autoturismului uzat.
Operatorii care colectează maşini vechi
Cât priveşte operatorii bihoreni autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a autovehiculelor scoase din uz, aceştia sunt următorii, aşa cum putem afla pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu: SC Recimat Exim SRL Bihor, Oradea, Şoseaua Borşului nr. 37/B; SC Amur System Com SRL, Oradea, strada Plantelor nr. 2; SC Raider Service SRL, Oradea, DN 19, km 7,5; SC Raul & Roxana SRL, Lugaşu de Jos nr. 284/B şi, nu în ultimul rând, SC Remat Bihor, Oradea, strada Rampei nr. 3; SC Magnatur Import Export SRL, Uileacu de Criş nr. 90/A: SC ABC Car SRL, Aleşd, str. Bobâlna nr. 133, SC Manole Prest COM SRL, Oradea, str. Câmpului nr. 37/1; SC Dezmembrări Rada SRL, com. Sânmartin, loc. Cihei nr. 261.
Un ultim aspect: prin Program, cele mai multe autoturisme au fost repartizate societăţilor Automobile Dacia Mioveni (Argeş) şi Daewoo Automobile Craiova, cu câte 46 unităţi fiecare şi câte 138.000 lei, urmate de Porsche Romania şi de Renault-Nissan Romania, cu câte 45 maşini şi 135.000 lei fiecare.