De anul viitor, modificări aduse Codului Fiscal
Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) a elaborat un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal care vizează impozitarea câştigurilor pe piaţa de capital, deductibitatea în cazul pensiilor private facultative şi asigurărilor de sănătate, impozitarea nerezidenţilor, plata TVA, impozitele locale şi circulaţia produselor accizabile.
Limita deducerii cheltuielilor, majorată
Potrivit Proiectului de act normativ, în anul 2009 profitul realizat de persoanele juridice române din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de CNVM nu va fi impozitat. De asemenea, începând cu 2009, limita deducerii cheltuielilor efectuate, în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, precum şi pentru asigurările voluntare de sănătate va fi majorată de la 200 de euro la 250 de euro.
Impozitul pe venit
În domeniul impozitului pe venit, impozitul calculat cu cotele de impozit de 1%, respectiv 16%, asupra câştigurilor obţinute de persoanele fizice de pe piaţa de capital ar putea fi suspendat. Suplimentar faţă de această măsură va fi asigurată şi reportarea pierderilor înregistrate de către persoana fizică în următorul an fiscal din câştigurile nete realizate de aceeaşi natură stabilite diferenţiat pe cele două tipuri de titluri deţinute în funcţie de perioada de deţinere, respectiv sub 365 de zile şi peste 365 de zile. În anul 2009, câştigurile realizate de persoanele fizice nerezidente din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise nu vor fi impozitate, iar profitul realizat de persoanele juridice străine din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de CNVM nu va fi impozitat.
Plata TVA - înainte de înmatricularea maşinii
În ceea ce priveşte TVA, MEF propune ca depunerea decontului şi plata TVA să fie efectuate înainte de înmatricularea mijlocului de transport nou în România de către persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, inclusiv de persoanele fizice. Coroborată cu măsurile luate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, această propunere ar conduce la combaterea fenomenului actual de neplată a TVA de către persoanele menţionate în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport noi.
Alte modificări
Firmele care vând en detail carburanţi vor fi obligate să se înregistreze la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală până la 31 decembrie 2008. Potrivit textului Proiectului, "desfăşurarea activităţii, după 31 decembrie 2008, de către agenţii economici care nu îndeplinesc procedura şi condiţiile stabilite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare şi oprirea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni."
Proiectul mai cuprinde şi modificări în domeniul impozitelor şi taxelor locale, în sensul de a preciza că taxele extrajudiciare de timbru constituie venit la bugetele locale, după deducerea contravalorii cheltuielilor efectuate cu tipărirea şi difuzarea timbrelor fiscale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.