Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, începând cu 1 ianuarie 2009, deducerile fiscale care se acordă atât angajatului, cât şi angajatorului, pentru contribuţiile la pensiile facultative - Pilonul III, se majorează de la 200, la 400 de euro.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern modifică Codul fiscal şi aduce, printre altele, o serie de noi reglementări privind impozitul pe profit şi impozitul pe venit, care vizează deducerile fiscale de care pot beneficia angajatorii şi salariaţii. Potrivit noilor prevederi, începând cu anul viitor, limita deducerii cheltuielilor efectuate de către angajator, în numele unui salariat, la schemele de pensii facultative (Pilonul III) va fi de 400 de euro, faţă de 200 de euro, cât este în prezent. Totodată, plafonul de contribuţii la sistemul de pensii facultative deductibile din baza impozabilă, pentru angajaţi, va fi tot de 400 de euro, pentru o persoană. În ceea ce priveşte impozitul pe venit, în prezent Codul fiscal asigură deductibilitatea contribuţiilor efectuate potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, astfel: la stabilirea bazei de calcul pentru veniturile din salarii realizate la funcţia de bază, în limita echivalentului în lei a 200 euro; la stabilirea venitului net anual impozabil, pentru persoane fizice independente, contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative, în limita echivalentului în lei a 200 euro, anual, pentru o persoană. Propunerea iniţială a Ministerului Economiei şi Finanţelor prevedea majorarea la 250 de euro a plafonului de deductibilitate pentru contribuţiile la pensiile facultative. Prin aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codului fiscal, Guvernul a hotărât majorarea de la 200 de euro, la 250 de euro a limitei de deductibilitate privind asigurările voluntare de sănătate, atât la angajat, cât şi la angajator.