De acum, până la finele anului,programul de lucru şi operaţiunile ce se efectuează la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Bihor
Pentru agenţii economici, persoanele fizice şi instituţiile publice redăm comunicatul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor cu referire la operaţiunile şi programul de lucru la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Bihor, până la finele anului 2006, stabilit în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2164/18.12.2006 privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2006.
1. Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2006, se achită prin ordine de plată pentru trezoreria statului (OPT) prezentate de către contribuabili, potrivit programului de lucru al unităţilor teritoriale ale trezoreriei la care au conturile deschise, sau la bănci, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului, până la data de 29 decembrie 2006.
2. Operaţiunile de încasări şi plăţi prin virament la unităţile operative ale trezoreriei din judeţul Bihor se vor derula după următorul program:
- plăţi din conturi deschise pe seama instituţiilor publice sau agenţilor economici către beneficiari cu conturi deschise la unităţi ale trezoreriei statului din alte judeţe, inclusiv pentru plăţi între trezorerii ale municipiului Bucureşti: 29 decembrie 2006, ora 9.00.
- plăţi din conturi deschise pe seama instituţiilor publice sau agenţilor economici către beneficiari cu conturi deschise la aceeaşi unitate a trezoreriei statului sau la unităţi ale trezoreriei din cadrul aceluiaşi judeţ: 29 decembrie 2006, ora 9.00.
- plăţi din conturi deschise pe seama instituţiilor publice sau agenţilor economici reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare virate la aceeaşi unitate a trezoreriei statului sau la unităţi ale trezoreriei din cadrul aceluiaşi judeţ: 29 decembrie 2006, ora 9.00.
- plăţi de mare valoare pentru beneficiari cu cont deschis la o instituţie de credit (bancă), până în data de 28 decembrie, ora 12.00.
- plăţi de mică valoare pentru beneficiari cu cont deschis la o instituţie de credit (bancă), până în data de 28 decembrie 2006, ora 10.00.
3. Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către contribuabili pot fi achitate în numerar, până la data de 29 decembrie 2006, ora 10.30, la casieriile unităţilor trezoreriei statului.
Ridicări de sume în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile trezoreriei statului pentru achitarea drepturilor salariale şi pentru plăţi de volum redus şi urgenţe se efectuează până în data de 28 decembrie 2006.
Depunerea la casieriile unităţilor trezoreriei statului a sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituţiilor publice se efectuează până în data de 29 decembrie 2006, ora 10.30.
Răscumpărarea de certificate de trezorerie cu dobândă către populaţie se poate face până în data de 29 decembrie 2006, ora 10.30.
4. Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţii publice, pot plăti, până la data de 28 decembrie 2006, premiul anual aferent anului 2006, cu plata total sau parţial a obligaţiilor datorate de angajat şi de angajator, din prevederile bugetare aprobate pentru acest an. Regularizarea eventualelor diferenţe aferente premiului anual, inclusiv a obligaţiilor datorate de angajat şi de angajator se efectuează din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele pentru anul 2007.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.