DADR Bihor - Protocol cu Asociaţia oenologilor
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor a semnat primul protocol cu Asociaţia Consultanţilor Oenologi din România, Asociaţie care are o filială şi în judeţul Bihor. Consultanţii oenologi (sau enologi) sunt specialişti în studiul vinificaţiei şi al produselor vinicole.
Protocolul a fost semnat, din partea DADR Bihor, de către dl. dr. ing. Nicolae Hodişan, iar din partea Asociaţiei Consultanţilor Oenologi din România - de către dr. ing. Dorin Popa, preşedintele acestei Asociaţii. Scopul este pentru organizarea şi susţinerea, în Bihor, a unor cursuri de iniţiere în domeniul viti-vinicol şi de îndrumare spre constituirea, în judeţul nostru, a unei asociaţii profesionale a cultivatorilor şi procesatorilor din domeniul vini-viticol.
Cum ne-a precizat dl. dr. ing. Nicolae Hodişan, s-a stabilit, pentru început, organizarea de cursuri în câteva centre zonale ca: Oradea, Aleşd, Tinca, Marghita, Valea lui Mihai şi Salonta. Prin Filiala Bihor a Asociaţiei Consultanţilor Oenologi din România, s-a reuşit, deja, înscrierea, la cerere, a peste 90 de cursanţi, urmând stabilirea, ca zonă şi perioadă, a începerii unor astfel de cursuri profesionale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.