*Comerţul intracomunitar de bunuri, Declaraţia statistică INTRASTAT- simplu şi comod! *O sarcină statistică nouă, dar mult mai simplă, înlocuieşte o sarcină administrativă complexă şi costisitoare! Se ştie că: - sarcina statistică de completare şi transmitere a declaraţiei statistice INTRASTAT este nouă şi, la început, nu este foarte simplă pentru operatorii economici; - completarea şi transmiterea declaraţiilor statistice prin INTERNET este o noutate şi trebuie învăţată pentru a fi operativi; - obligativitatea completării declaraţiei INTRASTAT revine agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ intracomunitar cu BUNURI şi au realizat, în ultimele 12 luni, o cifră de afaceri de minimum 300 000 RON la import şi respectiv 900 000 RON la export. Penru ca operatorii economici să înveţe acest nou sistem de lucru, Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Bihor (Oradea, str. Andrei Şaguna nr. 4, tel. 0359/411551, 0359/ 411557, fax.0259/414612, e-mail: tele@bihor.insse.ro) organizează cu agenţii economici cursuri de pregătire. Aceste cursuri încep din data de 6 februarie a.c., având durata de o zi. Costul cursului este de 120 RON/persoană. (G. G)