* În Bihor, amenzi de 16 milioane lei vechi * Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat un control tematic naţional cu caracter preventiv, care a urmărit respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la spălătoriile şi curăţătoriile chimice şi ecologice. Inspectorii au controlat, de pildă, legalitatea funcţionării unităţilor respective; afişarea în mod vizibil a denumirii agentului economic şi a programului de funcţionare; modul de informare a consumatorilor, completarea corectă a bonurilor de predare; afişarea riscurilor previzibile; acordarea de garanţii; timpul de execuţie; existenţa bonului de comandă, datele de identificare a consumatorului, serviciul prestat şi tariful. Totodată, inspectorii au verificat calitatea substanţelor chimice folosite la curăţare, dacă deşeurile rezultate din activitate se distrug/recuperează şi în ce mod. Şi, nu în ultimul rând - calitatea serviciilor prestate. La nivel de ţară au fost controlaţi 188 agenţi economici, constatându-se abateri de la normele legale în vigoare, la 152 agenţi economici, fiind aplicate 85 amenzi contravenţionale în valoare de 28.400 RON (284 milioane lei vechi), respectiv oprirea temporară a prestării serviciilor în cazul a 49 agenţi economici. În Bihor, au fost controlaţi 7 agenţi economici care prestează servicii de curăţătorie şi au fost încheiate 6 procese verbale de constatare a contravenţiei, prin care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.600 RON ( 16.000.000 lei vechi) şi un avertisment. Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost stabilite, în documentele încheiate, termene ferme.