Reglementările existente în România cu referire la cultivarea plantelor modificate genetic (organisme modificate genetic - OMG) se bazează pe Ordinul nr. 471 şi pe Ordinul nr. 237, ambele din 2006, ordine ale ministrului Agriculturii, documente care transpun legislaţia europeană în domeniu.
Menţionările de mai sus, la care a făcut referire dl. dr. ing. Nicolae Hodişan, inspector în cadrul Inspecţiei de stat pentru controlul OMG, de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, îşi găsesc aplicativitatea şi în judeţul nostru. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, soia modificată genetic este interzisă a se cultiva, iar pentru celelalte culturi agricole modificate genetic (cum ar fi: cartoful, porumbul, legumele etc.) cultivarea lor este admisă doar în baza unei autorizaţii emisă de Serviciul de autorizaţii şi acreditări, din cadrul DADR Bihor.
Anul trecut, spre exemplu (şi nu întâmplător reamintim) a existat, în Bihor, un caz de încălcare a legislaţiei: în zona Batăr, s-a cultivat, pe 290 de hectare, soia modificată genetic. Făptuitorul a fost descoperit, sancţionat cu amendă şi a plătit 0,5 miliarde de lei, iar cultura de soia a fost distrusă. "După o asemeena experienţă nedorită, în noul an agricol s-a acordat o mai mare atenţie din partea factorilor care avizează cultivarea plantelor modificate genetic admise, cât şi din partea celor care inspectează fermierii cultivatori", a ţinut să menţioneze dl. Nicolae Hoşişan. Acum, de pildă, în judeţul nostru s-au aprobat mai multe solicitări pentru cultivarea de porumb modificat genetic. Astfel, conform avizelor date, există o suprafaţă de 250 de hectare cu porumb modificat genetic. "La ora actuală verificăm dacă s-au respectat suprafeţele de porumb pentru care există aprobare. Totodată, a continuat dl Nicolae Hodişan, s-au încheiat, la 16 cultivatori, testările la cultura de soia convenţională şi nu am întâlnit tentative de a se cultiva soia modificată genetic".
În perioada următoare, se vor derula astfel de controale: verificându-se provenienţa seminţelor, certificarea calităţii acestora, efectuându-se şi testul imunocromatografic pentru depistarea culturilor modificate genetic.