Chemarea investitorilor în Bihor şi saltul de-a-ndărătelea Dacă la începutul anilor `90, imediat deci după căderea dictaturii şi implicit a cortinei de fier, interesul investitorilor a început să depăşească pragul şi sfera simplei curiozităţi faţă de România, iată că, după doar trei ani, aportul capitalului a săltat de la 5 milioane de dolari la aproape 30 milioane. Luând la numărat firmele care s-au înfiinţat în acei primi ani ai entuziasmului general şi ai năvalei străinilor cu bani către ?Ţara Făgăduinţei?, vom constata că cifra realizată atunci nu a mai fost atinsă niciodată în acest segment al secolului XXI şi mileniului III, segment implicit al vieţii noastre. Astfel, dacă în primul an şi-au deschis porţile către muncitorul român, ameninţat de spectrul falimentar al întreprinderilor de stat, 188 firme, adică societăţi comerciale, în următorii ani acestea au depăşit numărul de 350 pe an. Şi apoi a venit anul de vârf, 1994 , când s-a ajuns la valoarea de 27,7 milioane dolari şi la un număr de firme noi de 450. Dar... a urmat căderea! Speriaţi de pasul înapoi făcut de guvernanţi în direcţia facilităţilor acordate investitorilor străini, culminat cu saltul de-a-ndărătelea şi căderea în groapa săpată de ordonanţa Ciorbea (prin care se acordau facilităţi doar celor care investeau cel puţin un milion de dolari), prin care se anulau toate avantajele şi facilităţile presărate în calea investitorilor veniţi de dincolo de fruntariile ţării, aceştia, au început, să se adapteze la ritmul jocului nostru naţional - tot pe loc, pe loc, pe loc! Dar busuiocul n-a mai răsărit şi nici mândra nu s-a ivit. Oricum, tentaţia unei ţări mustind a forţă de muncă mai pe degeaba, cu o industrie ridicată la rangul de depozit de fiare vechi, devenise prea mare pentru aducătorii de capital social pe care-l găseau la colţ de stradă în ţările lor apusene şi luminate. Maşini de cusut pânzeturi şi stofe, piele şi înlocuitori au început să populeze grajdurile - atâtea câte au mai rămas piatră pe piatră - fostelor CAP-uri, iar populaţia feminină, trădată de marile fabrici de confecţii, tricotaje şi filaturi, a dat iama la munca în lohn. Deci, după căderea din anii `95 şi `96, când s-au înregistrat doar 73, respectiv 74 firme, prin 1998-99, numărul înregistrărilor de firme a urcat iarăşi, dar fără a mai ajunge, nici până în zilele noastre, la măcar 300. Anul de vârf în această perioadă a fost 2000, când cele 285 firme au adus un capital social de 14,5 milioane dolari. La ora actuală, în Bihor, funcţionează 3.099 firme cu un capital social străin de 82.740.454 dolari. Ponderea cea mai mare o au firmele de producţie industrială, acestea reprezentând 57,18 la sută. Urmează firmele din sfera serviciilor, cu 28,34 la sută. În ordine descrescătoare vin cele reprezentând comerţul cu ridicata - 6,89 la sută, comerţul cu amănuntul - 4,33 la sută, construcţiile, cu 2,18 la sută, în fine, producţia agricolă, cu 1,08 la sută. Cât prioveşte, de pildă, anii 2002 şi 2003, dacă numeric firmele înregistrate s-au apropiat de numărul 300, totuşi capitalul social nu mai atinge nici măcar milionul, ca să nu spun că în anul curent, la această oră, încă n-am trecut de 400 de milioane dolari. Extrem de puţin. Explicaţii se pot găsi, chiar dacă nu ajută, deocamdată, la nimic