Potrivit buletinului lunar aferent lunii aprilie, publicat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), fondurile de pensii facultative (Pilonul III) deţineau, în luna aprilie, active nete în valoare de 255,4 milioane de lei (62 milioane euro), cu 3,8% mai mult comparativ cu luna precedentă şi cu 25% faţă de decembrie 2009.

La finalul lunii aprilie, 196.206 participanţi contribuiau la cele 13 fonduri de pensii facultative, administrate de zece companii, menţinându-se o uşoară creştere a numărului de participanţi de la începutul funcţionării sistemului: în creştere cu 1,2% faţă de martie 2010 şi cu 5% faţă de decembrie 2009. În ceea ce priveşte implicarea angajatorilor în sistemul pensiilor facultative, în luna aprilie 2010, CSSPP informează că, în cazul a 54% dintre participanţi, contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 33% dintre participanţi şi-au plătit singuri contribuţiile, iar 13% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor. În luna aprilie 2010, ponderea în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (67,05 la sută), în creştere faţă de martie 2010 şi în scădere faţă de decembrie 2009.