Potrivit reprezentanţilor Băncii Naţionale a României (BNR), oscilaţiile mari de curs din ultima perioadă ar putea avea un impact negativ asupra creditării în valută, din cauza neîncrederii pe care aceste variaţii o produc clienţilor. Creşterea creditului neguvernamental a încetinit în luna august, faţă de perioada similară din 2007, la 50,4%, ajungând la 183,62 miliarde lei, pe seama majorării cu 38,6% a componentei în lei şi cu 61,9% a celei în valută exprimată în lei. În termeni reali, creditul neguvernamental a crescut cu 39,2% faţă de august 2007. Cursul de schimb a înregistrat oscilaţii foarte puternice în ultima perioadă şi a urcat, pe 6 octombrie, până la 3,9410 lei/euro, nivelul maxim înregistrat de la finele anului 2004. Ulterior însă cotaţiile au început să coboare, atât pe fondul intervenţiei Băncii Centrale pe piaţă, cât şi ca urmare a cererii ridicate pentru leu manifestată de jucătorii străini.