Cota de lemne pentru Bihor
La volumul de masă lemnoasă pe picior, stăm pe...picior mare
S-a făcut revizuirea volumului maxim de masă lemnoasă pe picior ce se poate recolta, în acest an, pe categorii de resurse şi pe destinaţii,
procedându-se şi la repartizarea acestei cantităţi pe judeţe, pentrun pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, pădurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice de drept privat şi pentru vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier.
O asemenea procedură, are loc la fiecare sfârşit de an, pentru anul următor. Astfel, deşi Ordinul ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ( nr.805) a fost datat 22 decembrie 2006, publicarea lui a fost mai târziu, în Monitorul Oficial al României, nr. 21/12 ianuarie 2007. " Tot conform procedurilor legale, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare ( ITRSV) Oradea a făcut repartizarea pe destinatari a volumului de masă lemnoasă ce se poate recolta pentru judeţul Bihor, în funcţie de posibilitatea anuală stabilită prin amenajamentele silvice" - a menţionat dl. ing. Sever Şerbănescu, inspector şef al ITRSV Oradea.
Din datele prezentate de ITRSV Oradea rezultă: s-au alocat, în total, 148800 mc volum masă lemnoasă pentru unităţi administrativ-teriotoriale( păduri comunale), cu 4000 mc mai mult, comparativ cu anul precedent. Din această cantitate totală, 51000 mc revin ocoalelor silvice aparţinând Direcţiei Silvice Oradea şi 46 300 mc pentru ocoalele silvice private. Pentru persoane fizice, totalul volumului de masă lemnoasă repartizat este de 19900 mc, mai mult cu 600 mc faţă de anul 2006. Din această cantitate, 5000 mc au ca destinaţie persoanele fizice care au încheiat contracte de administrare sau de prestări servicii cu ocoalele silvice ale Direcţiei Silvice Oradea,iar 14900 mc sunt pentru persoanele fizice care au încheiat contracte cu ocoale silvice private. În ceea ce priveşte categoria persoanelor juridice ( unităţi de cult, de învăţământ, composesorate etc.), volumul total de masă lemnoasă este de 56300 mc, mai mult cu 8400 mc faţă de cota din anul precedent. Din această cantitate totală, 10000 mc sunt pentru Direcţia Silvică Oradea şi 46300 mc pentru ocoalele silvice private. O ultimă resursă de masă lemnnoasă este din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, Bihorul având alocată o cotă de 41500 mc, mai puţin cu 4700 mc faţă de cât a fost în 2006. Din această cantitate totală, 26500 mc sunt pentru ocoalele silvice private şi 15000 mc - pentru Direcţia Silvică Oradea.
Prin însumare, cota de lemne pentru judeţul Bihor, în anul 2007, este de 266500 mc, ceea ce înseamnă mai mult cu 8 300 mc, comparativ cu cât a avut repartizat Bihorul în anul precedent.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.