Controlul şi atenuarea apelor distructive, Direcţia Apelor Crişuri, beneficiara Proiectului DESWAT
* Direcţia Apelor Crişuri va implementa un proiect destinat controlului şi atenuării efectelor apelor distructive, îmbunătăţindu-se, astfel, managementul inundaţiilor şi avertizării populaţiei.
* Din fondurile alocate, 46 milioane USD la nivel naţional, pentru Bazinul Hidrografic Crişuri vor fi destinate importante sume necesare montării a 45 de staţii hidrometrice.
* Proiectul DESWART va integra sistemul de comunicaţii şi radare din cadrul Proiectului SIMIN.
Prin intermediul fondurilor externe obţinute de Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor (MMGA), Direcţia Apelor Crişuri, cu sediul în Oradea, va beneficia de importante sume alocate pentru îmbunătăţirea, ca dotare şi performanţă a sistemului informaţional, a managementului inundaţiilor şi avertizării populaţiei în timp real. Fondurile externe obţinute de MMGA se vor utiliza în cadrul Proiectului DESWART care se aplică (desfăşoară) pe întreg teritoriul României. Proiectul respectiv are drept ţintă asigurarea, cu eficienţă sporită, a controlului, dar şi a atenuării efectelor apelor distrutive, printr-un sistem informaţional hidrologic integrat. "În felul acesta, remaraca dl. ing. Ioan Oprean, directorul Direcţiei Apelor Crişuri, se vor putea mult mai bine preveni şi reduce efectele în cazul inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase, a accidentelor la construcţiile hidrotehnice sau a poluării accidentale. Totodată, Proiectul DESWART va integra sistemul de comunicaţii şi radea din cadrul Sistemului Naţional Integrat de Meteorologie".
Valoarea totală a Proiectului este de 46 milioane USD, iar la nivelul Bazinului Hidrografic Crişuri urmează a se instala 45 de staţii hidrometrice cu HTP, prin intermediul cărora se vor măsura nivelul apei, cantitatea precipitaţiilor, temperatura apei şi a aerului. Numai pe teritoriul judeţului Bihor, de exemplu, se vor monta astfel de staţii în localităţi ca Oradea, Sălard, Stâna de Vale, Ianca. De asemenea, se vor amplasa şi staţii speciale pentru măsurarea debitelor şi a calităţilor apei, în localităţi cum ar fi Ianca, Sălard, Tărian. Implementarea acestui proiect (ca asistenţă tehnică pentru aparatura respectivă) se va fac de către compania americană Lockheed Martin Overseas Corporation.
Pentru o reprezentare a ceea ce înseamnă obiectivele apărate şi sistmul de monitoring integrat al apelor, cât şi importanţa Proiectului DESWART pentru Direcţia Apelor Crişuri (unde nu trebuie ignorat efectul economic şi social), vom prezenta cititorilor câteva repere. În primul rând, Direcţia Apelor Crişuri are ca zonă de acţiune judeţele Bihor, Arad, Cluj, Hunedoara, Satu-Mare şi Sălaj, iar lungimea reţelei hidrografice din administrare este de 5785 km, din care 2920 km în judeţul Bihor. Ca obiective apărate: suprafeţe agricole - 269399 hectare, 195 de localităţi, 175 obiective industriale, 80477 case şi gospodării, căi ferate în lungime de 194,2 km şi drumuri în lungime de 1476,3 km. Dintre acestea, în proportţie de 60% se află în Bihor. Apoi, din lungimea totală a digurilor de bazin (811613 km), în Bihor se află 462545 km. Cât priveşte sistemul de monitoring integrat al apelor, există 102 staţii hidrometrice, dintre care 41 sunt în Bihor. La cele 102 staţii se vor adăuga 45, prin Proiectul Deswart, proiect ce se va încheia, la finele anului viitor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.