Control OJPC în Băile Felix: Produse neconforme retrase de la comercializare
Siguranţa şi sănătatea consumatorilor sunt determinate de siguranţa produselor şi serviciilor comercializate şi clar definitite, pentru fiecare domeniu, prin norme naţionale, prin standarde europene, prin specificaţii tehnice, prin coduri de bune practici sau prin aşteptările consumatorilor.
Aşa cum am anunţat în numărul trecut al cotidianului nostru, în cursul după-amiezii de miercuri, 21 noiembrie, în Băile Felix, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au desfăşurat un control care, aşa cum era de aşteptat, a scos, din nou, la iveală o serie de abateri de la legislaţia în vigoare. Astfel, inspectorii au depistat vânzarea, în piaţeta din staţiune, de "tincturi din plante indicate pentru diverse afecţiuni", îmbuteliate în pet-uri de 200-300 ml, fără ca vânzătorul să poată prezenta o licenţă de fabricaţie. Au fost prelevate 3 probe de tincturi ce urmează a fi analizate în cadrul Laboratorului Larex. De asemenea, în aceeaşi locaţie, au fost găsite la comercializare: jucării chinezeşti, de provenienţă Ungaria, parte etichetate cu informaţii în limba maghiară, fără, însă, ca acestea să fie traduse, aşa cum cere legea; aşa-zise "parfumuri" şi produse cosmetice neconforme provenind din Moldova; fierbătoare China - adevărate produse periculoase datorită lipsei elementelor de siguranţă. De asemenea, o plăcintărie oferea produse în condiţii total improprii de depozitare şi preparare, iar un restaurant presta servicii de alimentaţie publică fără a avea licenţă pentru produse, de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor. "Tuturor le-au fost lăsate invitaţii de a se prezenta la sediul OJPC Bihor în vederea clarificării situaţiei. Reamintim, însă, că amenzile pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor este între 1.000 - 4.000 RON!"- ne-a declarat doamna ec. drd. Cristiana Bigan, inspector şef adjunct al OJPC Bihor.
Încheiem prin a vă spune că, potrivit standardelor UE, produsele care ajung la consumator trebuie să aibă risc 0 adică să fie 100% sigure. De aceea, mare atenţie de unde cumpăraţi produse şi articole de sezon! Facem această precizare pentru că vin Sărbătorile de iarnă şi, aşa cum se întâmplă în fiecare an, consumatorii se grăbesc la cumpărături şi să procure cadouri celor dragi. Dar legat de subiect, mai pe larg, cu un alt prilej.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.