Contribuţia la constituirea Fondului pentru mediu
Agenţii economici din judeţ au făcut un pas înapoi
Prin legislaţia în vigoare, Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor prioritare pentru protecţia mediului. Dar ca acest Fond pentru Mediu să existe sunt necesare sursele prin care să se constituie fondul respectiv.
Surse direcţionate Fondului pentru mediu
Discutând pe această temă cu dl ec. Călin Mocan, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, rezumăm, în cele ce urmează, care sunt, conform legislaţiei (art. 9 din OUG nr. 196/2005) sursele prin care se constituie Fondul de Mediu. Un prim reper este contribuţia de 3% din veniturile realizate prin vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către deţinătorii unor astfel de deşeuri - persoane fizice sau juridice. Acelaşi procent se aplică şi în cazul vânzării masei lemnoase pe picior, la valoarea de vânzare a acesteia. Tot un procent de 3% se aplică în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii, procentul de 3% aplicându-se la valoarea de vânzare a sortimentelor de lemn obţinute şi se achită de administratorul sau proprietarul pădurii. De asemenea, pentru prelucrarea lemnului este stabilit un procent de 3% la valoarea de vânzare a produselor obţinute, suma rezultată achitându-se de către operatorul economic care a realizat prelucrarea lemnului. În fine, există o contribuţie de 3% din suma ce se plăteşte anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare. Tot la categoria contribuţii se înscrie şi acel 2% din valoarea substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, comercializate de către producători şi impotatori, excepţie făcând substanţele utilizate pentru producerea medicamentelor.
Cum avea să remarce dl Călin Mocan, există şi anumite taxe prin care se contituie Fondul de mediu: taxa de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţă de către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere; taxa de 1 leu (RON)/kg anvelopă, ce se încasează de la producătorii şi importatorii care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării. Există şi taxa pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, dar şi taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile.
Alte surse pentru constituirea Fondului de mediu sunt: donaţiile, sponsorizările, asistenţa financiară din partea persoanelor fizice şi juridice române sau străine, a organizaţiilor internaţionale, dar şi diversele sume încasate din rambursarea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi sau din încasări de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu, cât şi din cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu.
În doi ani, aproape 4,5 milioane RON
Plata contribuţiilor şi taxelor pentru Fondul de mediu se face într-un cont deschis la Trezoreria Sectorului 6 Bucureşti, pentru Administraţia Fondului de Mediu care răspunde de gestionarea acestui Fond, sub coordonarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (cod IBANRO92TREZ7065017XXX000155, cod fiscal 14715650). Cât priveşte contribuţia operatorilor economici din judeţul nostru la Fondul de mediu, din datele existente reiese, de pildă, că în anul 2005 suma a fost de 1.255.635,942 RON, faţă de 3.190.628,833 RON în anul 2004. Aşadar, în 2005 s-a făcut un pas înapoi. Probabil această sumă ar fi fost şi mai mică, dacă nu s-ar fi efectuat numeroase inspecţii de către Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, verificări special axate pe obligativitatea agenţilor economici la constituirea Fondului pentru mediu...
De altfel, neplata sumelor prevăzute pentru Fondul de mediu, indiferent că este cazul persoanelor fizice sau juridice, atrage sancţiuni severe, conform legislaţiei în vigoare. Spre exemplu, amendă de la 10.000.000 lei vechi, la 20.000.000 lei - pentru persoanele fizice şi între 100.000.000 lei şi 500.000.000 lei vechi - pentru persoanele juridice.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.