Prima campanie din acest an destinată colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), intitulată "Marea Debarasare" şi care s-a organizat, pe plan naţional, în data de 14 martie, poate fi considerată o reuşită pentru judeţul Bihor, rezultatele fiind elocvente în acest sens.

La prima acţiune din acest an a "Marii Debarasări" au fost incluse, pe plan naţional, oraşele cu peste 20.000 de locuitori, din Bihor fiind Oradea, Salonta, Marghita, inclusiv Zona Metropolitană a municipiului Oradea, pentru mediul rural. După centralizarea datelor la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor - rezultă că, în total, cantitatea colectată de DEEE este de 75.515 kg. "Putem considera că acţiunea a fost o reuşită, cu atât mai mult cu cât, în anul 2008, în cele patru campanii ale Marii Debarasări, din Bihor s-a colectat cantitatea totală de 100.330 kg, fapt care a situat judeţul nostru pe locul doi la nivel naţional", a declarat, ieri, d-na ing. Monika Ciupleu - şefa Serviciului Implementare Politici de Mediu din cadrul APM Bihor.
Acum, numai la prima campanie din 2009 a Marii Debarasări, cantitatea colectată de deşeuri electrice şi electronice în Bihor reprezintă 75% din cât s-a realizat în cele patru campanii din 2008! Pe oraşe, situaţia se prezintă astfel: Oradea - 73.265 kg, Salonta - 1.500 kg, Marghita - 550 kg, iar din Zona Metropolitană Oradea, mediul rural, s-au colectat 200 kg de deşeuri electrice şi electronice.