Colectarea ambalajelor de la produsele de protecţia plantelor
Pentru Bihor, centrul de colectare este la SC Agroind Cauaceu
Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (APIROM) a iniţiat şi organizează, pe plan naţional, campania de colectare a ambalajelor de plastic, de metal sau de hârtie, ambalaje ce provin de la produsele de protecţia plantelor. Acţiunea se derulează sub sloganul "SCAPĂ de ambalaje", iar pentru fiecare judeţ este stabilită o anumită perioadă în care se colectează astfel de ambalaje şi un centru de colectare.
Cât priveşte judeţul Bihor, perioadă stabilită este 4-5 iunie a.c., la Centrul de colectare SC Agroind Cauaceu. Oricare fermier sau distribuitor român care utilizează/comercializează produse de protecţia plantelor ale membrilor APIRO poate preda gratuit, în perioada acestei campanii de colectare, cantitatea de ambalaje pe care o deţine, însă numai cu respectarea condiţiilor de preluare prevăzute în mod special. Concret: ambalajele de plastic şi de metal trebuie să fie golite de conţinut, decontaminate prin triplă spălare, uscate, curate, atent păstrate şi să aibă capacele separate; ambalajele din hârtie, saci sau cutii trebuie să fie curăţate şi compactate. Reprezentanţii campaniei de colectare "SCAPĂ de ambalaje" vor emite documente justificative pentru preluarea acestor ambalaje. Programul de colectare în zilele stabilite pentru judeţul Bihor este în intervalul orar 9:00 - 17:00.
De la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, am fost informaţi că, până acum, există în baza de date înregistraţi 10 agenţi economici autorizaţi pentru utilizarea şi comercializarea produselor de protecţia plantelor.
Pentru toţi cei interesaţi, se pot obţine mai multe informaţii pe e-mail colectare@aiprom.ro şi pe site-ul www.aiprom.ro, cât şi de la APM Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.