* Aderarea României la Uniunea Europeană va aduce modificări importante în privinţa taxei pe valoarea adăugată. * Se vor desfiinţa barierele vamale dintre statele membre şi vor dispare noţiunile de import şi export. * Controlul mişcării bunurilor între statele membre va fi realizat prin intermediul sistemului electronic VIES. Introdusă în România în anul 1993, taxa pe valoarea adăugată a fost elaborată pe baza Directivei a VI-a a CEE, care reglementează TVA între statele membre, însă fără respectarea tuturor prevederilor ca urmare a faptului că România nu făcea parte încă dintre statele candidate la aderare. După 2001, odată cu începerea negocierilor cu UE în domeniul impozitării, România s-a angajat să transpună în legislaţia naţională Directivele Europene în domeniul impozitelor pe cifra de afaceri. Este vorba aici despre sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată, modalităţile de rambursare a TVA persoanelor impozabile nestabilite în interiorul ţării, precum şi modalităţile de rambursare a TVA persoanelor impozabile nestabilite în interiorul comunităţii. Totodată, printre aceste prevederi se mai află cele referitoare la exceptarea de la plata TVA la importul final al anumitor bunuri, precum şi exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri şi accizele la import pentru călătoriile internaţionale. Revenind, de la data aderării, România trebuie să aplice întocmai toate aceste regulamente europene, actuala legislaţie în domeniul TVA fiind abrogată şi înlocuită cu legislaţia armonizată cu acquis-ul comunitar. O modificare importantă pentru toţi plătitorii de TVA o reprezintă desfiinţarea barierelor vamale între statele membre ale UE, care va avea ca efect eliminarea controlului vamal al mişcării bunurilor între aceste state. În consecinţă, noţiunile de export şi import vor dispare, apărând în schimb noţiunile de livrare intracomunitară (în locul exportului) şi, respectiv - achiziţie intracomunitară (în locul importului). Orice expediere de bunuri din România în alt stat membru, chiar şi în lipsa unei tranzacţii comerciale, va fi tratată drept transfer de bunuri sau non-transfer. Datorită desfininţării barierelor vamale, controlul mişcării bunurilor între statele membre va fi realizat prin intermediul sistemului electronic VIES (VAT International Exchange System). De precizat că, în cadrul UE, există o serie de regulamente care stipulează condiţiile în care statele membre vor face schimb de informaţii şi controale multilaterale în scopul evitării fraudei fiscale în domeniul TVA. Printre acestea se numără: obligativitatea depunerii de declaraţii recapitulative trimestrale pentru livrările intracomunitare realizate, declaraţii pe baza cărora vor putea fi făcute verificări ale operaţiunilor realizate; reglementări speciale pentru bunurile care fac obiectul contractelor de consignaţia, bunurile puse la dispoziţia clientului (call of stock), bunurile transmise în vederea verificării conformităţii, pentru testare, operaţiuni triunghiulare care implică operatori economici din trei state membre diferite, bunuri plasate în regim de antrepozitare de TVA. În ceea ce priveşte prestările de servicii, şi aici va apare o nouă noţiune, anume transportul intracomunitar de bunuri, cu reguli diferite faţă de transportul internaţional de bunuri dintre statele membre şi ţările terţe. Şi celelalte tipuri de prestări de servicii vor avea reguli diferite, foarte importantă fiind regula referitoare la comunicarea codului de înregistrare în scopuri TVA. În fine, de la data aderării României la Uniunea Europeană, prin anularea barierelor vamale, vor dispare facturile fiscale cu regim special. Dar despre acest aspect - cu un alt prilej.