Contestarea unor acte de executare silită * Contestaţiile se introduc la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află sediul organului de executare * Termenul de introducere a contestaţiei este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă * Neintroducerea contestaţiei la executare silită în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din dreptul de a contesta. Codul de procedură fiscală reglementează, în cadrul capitolului privind colectarea creanţelor fiscale (XI), posibilitatea persoanelor interesate de a contesta, în faţa instanţei judecătoreşti, orice acte de executare silită efectuate cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală. Astfel, persoanele interesate pot face contestaţie şi împotriva actelor de înfiinţare şi de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii. Procedura este distinctă faţă de contestarea celorlalte acte administrative fiscale. Prin "persoane interesate" care pot face contestaţie la executarea silită se înţelege atât debitorul, cât şi creditorii care participă la executare, respectiv terţul poprit. Contestatiile la executare silită se introduc la instanţa judecătorească de executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea. Termenul în care se poate introduce o contestaţie la executare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă. Neintroducerea contestaţiei la executare silită în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din dreptul de a contesta, cu excepţia cazului în care persoana dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să depună contestaţia în termenul prevăzut. În acest din urmă caz, contestaţia se poate depune în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Dacă instanţa admite contestaţia la executare, aceasta va putea dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însăşi. Dacă s-a dispus anularea actului de executare contestat, instanţa poate hotărî şi restituirea sumei ce se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reţinerile prin poprire celui îndreptăţit. În situaţia în care instanţa judecătorească respinge contestaţia la executare, organele fiscale au dreptul de a solicita instanţei, pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, obligarea contestatorului la despăgubiri. Când instanţa constată că promovarea contestaţiei la executare silită s-a făcut cu rea-credinţă, va obliga contestatorul la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.