Potrivit HG 755/2010, de acest acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

Data de 31 august a reprezentat termenul limită până la care au putut fi depuse cererile pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate. Persoanele fizice neautorizate, potrivit actului normativ menţionat anterior, pot depune cererea, cu obligaţia să se autorizeze şi să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului până la data de 25 octombrie a.c. Cererea aferentă fiecărei exploataţii trebuie depusă la Centrul Judeţean ale APIA pe a cărei rază teritorială se află exploataţia. Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte, cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte fiind de cel mult 100 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin. "Până la data de 31 august, dată ce a reprezintat termenul limită de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate, au fost depuse un număr de 193 cereri pentru 391 capete bovine" - ne-a precizat dl. ing. Traian Abrudan, director executiv al CJAPIA Bihor.