Conform art. 5 din Ordinul nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute de prevederile Legii contabilităţii, contribuabilii nu mai sunt obligaţi să îşi procure chitanţiere tipizate. Chitanţa se eliberează de către contribuabilii care desfăşoară următoarele categorii de activităţi: organizare de spectacole (culturale, sportive, distractive etc.); activităţi al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii comerciale printr-un intermediar (contract de comision, contract de agent, consignaţie sau mandat comercial); activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, şi altele asemenea; transport de bunuri şi de persoane; alte activitati cuprinse în Codul comercial, precum şi pentru veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. În funcţie de natura activităţii, de frecvenţa încasării sau de felul serviciilor prestate, aceşti contribuabili pot întocmi şi factură. De asemenea, aceştia pot folosi orice alt gen de formulare cu regim special de tipărire, inseriere şi numerotare, dar numai dacă sunt aprobate prin Ordin al ministrului Finanţelor Publice. Toate documentele şi formularele fiscale sunt unic identificate printr-un cod. Chitanţa are codul 14-4-1. Este primul formular din categoria celor cu regim special de tipărire, inseriere şi numerotare. Se tipăreşte în carnete de câte 100 de file. Funcţiile pe care le îndeplineşte chitanţa sunt următoarele: document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casierie; document justificativ de înregistrare în Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, respectiv în contabilitate. Chitanţa se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către contribuabilul sau casierul numit şi se semnează de acesta pentru primirea sumei. Câmpurile de completat care trebuie să existe în mod obligatoriu pe orice chitanţă sunt: numele şi prenumele/denumirea asociaţiei sau societăţii, persoanei fizice autorizate etc, codul de înregistrare fiscală, domiciliul/sediul (localitatea, strada, numărul), judeţul, toate acestea fiind trecute în antet. Apoi urmează seria chitanţei şi următoarele câmpuri cu spaţiu pentru completat: CHITANTA Nr. ... , din data de .....; Am primit de la .......... Adresa............Suma de ....... adică .......Reprezentând .........Casier (cel care încasează semnează şi ştampilează chitanţa). Atenţie! Conform art. 5 din Ordinul nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, contribuabilii nu mai sunt obligaţi să îşi procure chitanţiere tipizate, ci îşi pot asigura propriul sistem intern de emitere a chitanţelor, atâta timp cât respectă câmpurile obligatorii de pe chitanţă, precum şi consecvenţialitatea numerelor date acestor documente.