CECCAR Bihor: Pregătiri pentru examenul de acces în profesie
Până în data de 29 august a.c., se depun dosarele, la Filiala Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), pentru înscrierea la examenul de acces în profesia de expert contabil şi contabil autorizat.
În prealabil, Filiala Bihor a CECCAR organizează cursuri de pregătire cu viitorii candidaţi la examen, înscrise fiind 72 de persoane. Primul modul al acestui curs de pregătire a fost pentru disciplinele contabilitate, fiscalitate, drept, doctrină şi deontologie profesională, lectorii fiind specialişti acreditaţi de CECCAR. "Va urma un al doilea modul al acestui curs de pregătire, pe disciplinele audit financiar-contabil, evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi de expertiză contabilă. Astfel, candidaţii interesaţi au posibilitatea de a se pregăti cât mai bine în domeniu şi să aibă o prestaţie corespunzătoare la examen", a menţionat d-na drd. ec. Leonica Bochiş, director executiv al Filialei Bihor a CECCAR.
Despre înscrierea la examen, să amintim doar că se percepe o taxă: echivalentul în lei a 175 de euro - pentru experţii contabili, respectiv echivalentul în lei a 125 de euro pentru categoria contabililor autorizaţi. Cât priveşte acetele necesare întocmirii dosarului de înscriere la concurs, detaliile se pot obţine de la sediul din Oradea al CECCAR Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.