Înainte de închiderea Expoziţiei, duminică - 22 iunie a.c., a avut loc "Tombola vizitatorului", acordându-se premiile, pe baza cupoanelor de participare. Astfel, televizorul colo a revenit orădeanului Szentpali Cornel, cuptorul cu microunde a fost câştigat de Sorin Chilian (din Băile Felix), iar Marius-Ovidiu Opriş (Oradea) a primit un costum. S-au acordat şi alte 15 premii constând din tricouri, încăţăminte şi costume de baie.
Concluzia a ceea ce a însemnat a V-a ediţie a Cavi Expo-Fashion a fost prezentată de către dl Mihai Caval, administratorul firmei organizatoare S.C. Cavior Com SRL Bucureşti. Reţinem că numărul vizitatorilor a trecut de 10.000 şi că valoarea produselor vândute, la preţ de fabrică, a fost de peste 1.500.000 lei. "Cel mai important este că producătorii care au expus la acest târg au încheiat numeroase contracte cu diverse firme de comercializare, s-au stabilit noi contacte de colaborare între producători, comercianţi şi publicul consumator, astfel că prospectarea pieţii a căpătat altă dimensiune", a declarat dl Mihai Caval.
Conform organizatorului, "Cavi Expo-Fashion" va reveni la Oradea în prima parte a ultimului trimestru al acestui an, cu o colecţie diversă de produse pentru sezonul toamnă-iarnă.