Casa de Economii şi Consemnaţiuni
- 142 de ani de tradiţie şi încredere -
Casa de Economii şi Consemnaţiuni a fost prima instituţie bancară românească înfiinţată la 24 noiembrie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, astăzi împlinindu-se 142 de ani de la crearea CEC.
În cei 142 de ani de la înfiinţare, CEC a trecut prin mai multe transformări şi reorganizări determinate de evenimentele politice şi economice ale timpului şi a contribuit la menţinerea stabilităţii financiare a statului român, fiind singura bancă de economii şi unica instituţie de credit cu atribuţii legate de atragerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei.
După anul 1990, CEC se reorganizează în societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român şi îşi lărgeşte paleta de servicii bancare şi operaţiuni pentru persoane fizice, persoane juridice şi autorităţile publice centrale şi locale.
Noul statut de bancă universală, aprobat în vara anului 2005, a pus bazele relansării şi repoziţionării CEC în sistemul bancar românesc. În această etapă, banca se află într-un amplu proces de restructurare, având ca obiectiv principal creşterea cotei de piaţă prin atragerea de noi clienţi, concomitent cu menţinerea clientelei actuale, lansând în permanenţă noi produse şi servicii în lei şi valută, în concordanţă cu standardele practicate de băncile europene. Astăzi, CEC are un capital social de 149.700.000 lei şi cea mai vastă reţea de agenţii pe întreg teritoriul ţării, fiind recunoscută de fiecare cetăţean ca o bancă de încredere şi tradiţie.
Volumul de activitate desfăşurat de Sucursala CEC Oradea, prin cele 42 de unităţi operative, a crescut an de an, soldul surselor atrase fiind de peste 100 milioane lei, din care peste 70% o reprezintă valoarea creditelor acordate.
Beneficiind de o reţea de 14 bancomate de ultimă generaţie şi EPOS-uri în fiecare unitate operativă din judeţul Bihor, Sucursala CEC Oradea prezintă clienţilor cea mai atractivă ofertă de carduri VISA, MASTERCARD şi BUSINESS.
La ceas aniversar, mulţumim tuturor clienţilor şi colaboratorilor noştri şi îi asigurăm că, şi în viitor, apelând la CEC, vor beneficia de profesionalismul şi amabilitatea personalului unei bănci de tradiţie şi încredere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.