Conform datelor centralizate de RASDAQ, capitalizarea Bursei Electronice RASDAQ a crescut cu aproape 97 de milioane de euro în luna septembrie, cifrându-se la finele lunii la 2,174 miliarde euro faţă de 2,077 miliarde euro, la 1 septembrie. Cifrele mai indică o capitalizare a pieţei de 7,738 miliarde lei noi, respectiv 2,174 miliarde euro. Valoarea totală a tranzacţiilor derulate în luna septembrie pe bursa electronică RASDAQ s-a cifrat la peste 225,85 milioane lei noi, fiind înregistrate 12.332 tranzacţii, cu 225,85 milioane acţiuni. În termeni valorici, cele mai tranzacţionate societăţi în perioada menţionată au fost Romportmet Galaţi, cu tranzacţii totale în valoare de 133,89 milioane lei noi, Biofarm SA - 27,64 milioane lei noi, Alum SA Tulcea - 24,81 milioane lei noi, Comcereal Argeş SA - 11,97 milioane lei noi, SOCEP SA Constanţa - 4,41 milioane lei noi. După numărul de tranzacţii, în fruntea clasamentului figurează compania farmaceutică Biofarm cu 1.845 tranzacţii (27,64 milioane lei noi), urmată de SOCEP SA Constanţa, Vega Rompetrol SA Bucureşti, IPROEB SA Bistriţa, Braiconf Brăila, Decebal SA Deva. Din punct de vedere al capitalizării bursiere, pe primul loc se situează societatea Asigurarea Românească Asirom SA Bucureşti - capitalizare 102,62 milioane dolari (3,92 la sută din piaţă). De la începutul anului, valoarea totală a tranzacţiilor derulate pe bursa electronică RASDAQ s-a cifrat la aproximativ 816,67 milioane lei noi, fiind înregistrate 112.941 tranzacţii cu 1,28 miliarde acţiuni.