Ca organizaţie autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, non profit, cu personalitate juridică, având competenţa şi resursele umane, informaţionale şi logistice adecvate, Camera de Comerţ şi Industri Bihor îşi derulează activitatea orientată pe implicare, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea mediului de afaceri, a sectorului privat din judeţul nostru.

Din ampla analiză privind activitatea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, evaluare 2008, reţinem punctual, câteva dintre principalele repere menţionate de către dl Ioan Micula, preşedintele CCI Bihor. Pe de-o parte, dezvoltarea capacităţii instituţionale şi organizatorice şi promovarea sistematică a identităţii publice şi a implicării în viaţa comunităţii de afaceri din judeţul nostru a CCI Bihor, eficientizarea activităţilor în integralitatea lor, prin implementarea sistemului de management al calităţii în vederea calificării ISO a instituţiei. Pe de altă parte, constanţa acţiunilor CCI Bihor pentru dezvoltarea afacerilor durabile a membrilor săi, prin diversificarea paletei serviciilor oferite şi prin reprezentarea membrilor CCI Bihor în forurile locale, regionale, naţionale şi pe plan extern. Totodată, reţinem înfiinţarea de noi servicii, în cadrul CCI Bihor (consultanţă şi intermediere în vederea obţinerii standardelor ASRO, Centrul pentru promovarea proprietăţii industriale), cât şi implicarea CCI Bihor în elaborarea strategiei şi a planului judeţean de dezvoltare. Un alt reper important, cu efect pozitiv pentru operatorii economici, îl reprezintă atragerea şi reprezentarea mediului de afaceri din judeţ la numeroase conferinţe şi forumuri economice, întâlniri de afaceri pentru cooperare şi colaborare cu parteneri din multe ţări europene, organizarea de misiuni economice.

Proiecte cu fonduri europene
Cum avea să remarce dl Ioan Micula, o preocupare constantă a CCI Bihor a fost atragerea de noi fonduri, nerambursabile, prin programe naţionale şi comunitare, implemenetarea unor proiecte în derulare, identificarea unor noi organizaţii sau instituţii europene pentru crearea de parteneriate.
În acest sens, în 2008 s-au finalizat trei proiecte: două, prin Programul PHARE CBC ("Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar - proiect în valoare de 74 200 euro, respectiv "Interferenţe culturale ale Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar, instrument de dezvoltare a cooperării transfrontaliere în domeniul turismului" - 83 000 euro), iar al treilea proiect - "Platon", cu finanţare de către guvernul Belgiei, a avut valoarea de 141 193 euro.
Pe lângă acestea, CCI Bihor a fost partener la două proiecte: "Impact" şi "Mentoring Business Transfer" şi a depus, anul trecut, în calitate de titular, proiectul "Instruit pentru un loc de muncă mai bun", proiect inclus în Programul de finanţare PHARE CES.
Efectul proiectelor respective se regăseşte, prin valenţe multimple, pozitiv în plan economic, social, cultural pentru judeţul nostru, implicit pentru activitatea şi cooperarea tranfrontalieră a numeroşilor operatori economici.

Colaborări, Parteneriate
Un alt reper important în activitatea CCI Bihor îl reprezintă realizarea de parteneriate, pe baza unor protocoale de colaborare, destinate mai bunei promovări a oportunităţilor de afaceri, în beneficiul mediului economic bihorean. Selectiv, reţinem, ca premieră, parteneriatul, prin protocol de colaborare, între CCI Bihor, Federaţia Patronilor Bihor, Consiliul Local al IMM Oradea şi Unimpresa Bihor, apoi protocolul de colaborare pentru realizarea şi promovarea Zonei Metropolitane Oradea, ca spaţiu al bunăstării, locurilor de muncă şi al dezvoltării durabile, cât şi protocolul de colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor vizând consolidarea legăturilor dintre mediul instituţional şi cel de afaceri regional, susţinerea întreprinzătorilor privaţi, stimularea liberei iniţiative.
Tot în baza unor astfel de parteneriate, CCI Bihor şi Camera de Comerţ Franceză în România au organizat, la Oradea, Forumul de afaceri franco-român. Fără a epuiza exemplificările, CCI Bihor s-a numărat printre organizatorii, în parteneriat, a 6 târguri şi expoziţii la care au participat firme din Bihor, din alte judeţe ale ţării şi din străinătate.