Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au verificat respectarea prevederilor legale privind calitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate la comercializarea oţetului şi condimentelor.

Printre abaterile constatate de inspectori amintim: comercializarea de oţet şi condimente cu parametri neconformi (cu impurităţi în suspensie şi depuneri de sediment la baza recipientului); comercializarea de oţet şi condimente în ambalaje neetanşe; comercializarea de condimente cu data durabilităţii minimale expirată; existenţa de denumiri incomplete şi insuficient de clare; lipsa menţionării în denumirea sub care se vinde produsul a materiei prime utilizate; lipsa înscrierii volumului net şi a înscrierii listei ingredientelor; lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare; lipsa menţionării denumirii producătorului; nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor etc. OJPC Bihor a controlat 15 operatori economici - 3 distribuitori şi 12 comercianţi. În urma acţiunii de control s-au aplicat 10 amenzi în valoare de 32.000 lei. Tododată, s-au verificat 453 litri de oţet şi 423 kg de condimente care au fost oprite temporar de la comercializare, alte 3 kg de condimente fiind oprite definitiv de la comercializare şi distruse pe loc.
"Reamintim consumatorilor că, în această perioadă, trebuie să acorde o atenţie deosebită la cumpărarea produselor specifice sezonului. Totodată, la cumpararea produselor alimentare, implicit a oţetului şi condimentelor, să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doresc să reclame calitatea necorespunzătoare a unui produs" - afirmă doamna ec. drd. Cristiana Bigan, inspector şef adjunct al OJPC Bihor.