Reprezentanţi ai firmelor din domeniul panificaţiei - firme membre ale Federaţiei Patronilor Bihor - au avut o primă rundă de consultări cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (A.J.O.F.M. ) Bihor în vederea analizării posibilităţilor cât şi a perfectării cadrului organizatoric vizând acţiuni imediate destinate formării profesionale a personalului din sectoare ca: morărit, panificaţie şi patiserie, brutării. Astfel de cursuri de calificare şi recalificare se pot organiza, a fost concluzia, cheltuielile fiind suportate în proporţii egale (50 %) de către A.J.O.F.M. Bihor şi patroni, conform legislaţiei, condiţia fiind ca, la aceste cursuri, numărul participanţilor, pentru fiecare patron, să nu depăşească 20% din personalul angajat. După aceste concluzii, pasul următor este ca angajatorii interesaţi să ia legătura cu Federaţia Patronilor Bihor pentru perfectarea organizării cursurilor de calificare şi recalificare profesională a personalului selecţionat.