Calendarul obligaţiilor fiscale în luna septembrie
Conform calendarului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii trebuie să îndeplinească în această lună mai multe obligaţii fiscale.
Două prime termene
Luna septembrie este o lună aglomerată pentru contribuabili, aceştia având de făcut mai multe drumuri la administraţiile financiare. După ce prima zi a acestei luni a reprezentat termen scadent la efectuarea plăţilor anticipate în cazul contribuabililor care au obţinut venituri din activităţi agricole (prima rată), un al doilea termen limită este 7 septembrie. Până la această dată, contribuabilii persoane juridice au obligaţia de a depune Formularul 092 "Declaraţie de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România". Urmează, mai apoi, 15 septembrie, ultima zi când mai pot fi efectuate plăţile anticipate aferente trimestrului trei, obligaţia revenind contribuabililor care realizează venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor. Tot până la aceeaşi dată se va depune şi formularul 390 (VIES) "Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri". Obligaţia depunerii Formularului 390 VIES revine persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat în luna august 2010 livrări şi/sau achiziţii intracomunitare, prestări şi/sau achiziţii de servicii intracomunitare, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare.
Alte obligaţii fiscale
Până cel târziu luni, 27 septembrie, mai trebuie depuse: Formularul 100 - "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat" pentru obligaţiile de plată cu termen lunar şi plata acestor obligaţii; Formularul 102 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale" pentru obligaţiile de plată cu termen lunar şi plata acestor obligaţii; Formularul 300 "Decont de taxa pe valoarea adăugată"- de către plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna şi plata TVA-ului datorat.
De asemenea, până la 27 septembrie mai trebuie depuse: Formularul 301 "Decont special de taxă pe valoarea adăugată" - de către persoanele care nu trebuie să se înregistreze cf. art. 153 Cod fiscal, dar care au obligaţia să se înregistreze că platitori de TVA pentru: achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile pentru care s-a depăşit plafonul anual de 10.000 euro; achiziţii de mijloace de transport noi şi produse accizabile; achiziţii de servicii care au locul taxării în România; achiziţii de bunuri şi servicii efectuate de persoanele obligate la plata TVA, dacă achiziţiile au avut loc în luna august.
Reamintim contribuabililor că, potrivit legii, sancţiunile pentru nedepunerea (sau depunerea cu întârziere) a declaraţiilor fiscale sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.