Calendar fiscal 2006
Depunerea declaraţiei speciale privind veniturile realizate în anul precedent
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor precizează pentru contribuabilii persoane fizice că pentru facilitarea completării şi depunerii formularelor de "Declaraţie specială privind veniturile realizate" - cod 200, pentru anul 2005, se aplică, şi în acest an, la scară naţională, sistemul de trimitere/primire, prin poştă a acestor declaraţii către şi de la contribuabili.
Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile administraţiilor publice, se specifică în comunicatul DGFP Bihor, se recomandă contribuabililor care au primit, prin poştă, la domiciliu, pachetul informaţional cu formularele de declaraţii, să utilizeze serviciul poştal pentru transmiterea declaraţiilor completate.
Pot procura formularele de la sediul unităţii fiscale de domiciliu, în cazul că nu au primit, prin poştă, plicul cu pachetul informaţional, numai contribuabilii care au obţinut în anul fiscal 2005 venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole impuse în sistem real, din câştiguri prin transferul titlurilor de valoare.
Termenul limită de depunere este 15 mai 2006, fie data poştei, conform ştampilei aplicate pe plicul cu indicativul "CR", fie data depunerii la unitatea fiscală de domiciliu a declaraţiei, conform ştampilei unităţii fiscale, cu numărul şi data înregistrării.
De asemenea, 15 mai 2006 reprezintă termenul de decădere pentru contribuabili - persoane fizice care dispun asupra destinaţiei pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit, a sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul net anual - 2005, impozabil datorat statului.
Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit, de către persoanele fizice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 lei (RON).
Pentru lămuriri şi informaţii suplimentare, se menţionează în comunicatul DGFP Bihor, contribuabilii se pot adresa compartimentului de asistenţă din cadrul unităţilor fiscale teritoriale sau Serviciului Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.