Biroul Român de Metrologie Legală - organul de specialitate al administraţiei publice centrale responsabil cu asigurarea reglementărilor, a mijloacelor tehnice şi a acţiunilor metrologice la nivelul întregii ţări, necesare pentru obţinerea credibilităţii rezultatelor măsurărilor - a transpus în practică toate recomandările Organizaţiei Internaţionale de Metrologie Legală şi prevederile specifice Directivelor Uniunii Europene. Aşa cum au afirmat reprezentanţii acestui organ de specialitate, Institutul Naţional de Metrologie (INM) manifestă o permanentă preocupare pentru asigurarea corectitudinii rezultatelor măsurărilor raportate la Sistemul Internaţional, condiţie necesară demonstrării exactităţii şi credibilităţii măsurărilor. Că faptul s-a realizat complet, o dovedeşte acceptarea Institutului din România ca membru cu drepturi depline în EUROMET (European Collaboration in Measurement Standards). Înfiinţat la 23 septembrie 1987 la Madrid, EUROMET este forumul de colaborare între institutele naţionale de metrologie şi asigură infrastructura metrologiei fundamentale în Europa. După acceptarea României ca membru corespondent al EUROMET, în ianuarie 2001, INM a desfăşurat o activitate de aliniere a legislaţiei şi mijloacelor de lucru la Sistemul Internaţional de Unităţi (SI) şi a participat la proiectele EUROMET. Spre deosebire de alte state care au dobândit statutul de membru plin în mod automat, ca urmare a faptului că au devenit membre ale Uniunii Europene, în mod excepţional, BRLM - INM a dobândit statutul de membru cu drepturi depline al EUROMET, ca urmare a îndeplinirii în totalitate a Criteriilor de Acceptare ca Membru Plin al EUROMET, aplicabile statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Acest statut este o garanţie certă a credibilităţii măsurărilor din România, la nivelul exigenţelor şi practicilor din Uniunea Europeană.