Cofinanţarea proiectelor SAPARD BRD-Groupe Societe Generale, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) şi Banca Comercială Carpatica (BCC) vor oferi credite în valoare totală de 95 de milioane de lei (950 miliarde de lei vechi), cu o dobândă de 5%, în cadrul programului Fermierul, pentru cofinanţarea proiectelor SAPARD. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, agenţiei MEDIAFAX, de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), cele trei bănci au fost selectate prin licitaţie. Instituţiile bancare trebuie să încheie contracte cu Ministerul Agriculturii, până la sfârşitul lunii martie, pentru a începe acordarea de credite. CEC va putea aloca finanţări de 25 milioane de lei (250 de miliarde de lei vechi), BRD va acorda credite de 50 milioane de lei (500 de miliarde de lei vechi), iar BCC dispune de sume de 20 milioane de lei (200 de miliarde de lei vechi). MAPDR precizează că alegerea între băncile participante la licitaţie s-a făcut pe baza unui set de criterii cum ar fi mărimea reţelei teritoriale, dobânzile şi comisioanele practicate, sumele suplimentare oferite drept credite pentru agricultură, comisioanele plătite către Ministerul Agriculturii pentru sumele neutilizate. Programul Fermierul constituie un ansamblu de măsuri menite să sprijine transformarea gospodăriilor ţărăneşti în ferme familiale comerciale, prin consolidarea exploataţiilor şi îmbunătăţirea accesului la resurse financiare. Ministerul Agriculturii alocă, în acest an, pentru creditarea agricultorilor fonduri de 700 milioane de lei, comparativ cu 30 milioane lei în 2005, când licitaţia a fost câştigată de BCR. Ministerul va organiza o nouă licitaţie în luna aprilie, pentru selectarea de bănci care să ofere şi restul finanţărilor disponibile. La noua licitaţie vor putea participa toate băncile din România, inclusiv cele care au câştigat la prima licitaţie, se mai spune în comunicat. Sumele sunt destinate cofinanţării unor proiecte SAPARD (600 milioane lei), dar şi pentru investiţii directe (100 milioane lei), fără finanţare UE. Conducerea Ministerului Agriculturii a apreciat recent că, până la sfârşitul anului, vor fi modernizate sau înfiinţate cu ajutorul Programului Fermierul circa 570 unităţi de procesare a laptelui şi a cărnii. De asemenea, vor fi înfiinţate peste 6.000 ferme zootehnice şi vegetale, dar şi aproximativ 500 de unităţi care desfăşoară servicii neagricole.