BNR - cu ochii pe gradul de îndatorare a populaţiei
Potrivit unui anunţ al Băncii Naţionale a României, gradul de îndatorare a populaţiei a ajuns la niveluri care reclamă o monitorizare atentă.
Reprezentanţii Băncii Centrale sunt îngrijoraţi, în special, de creditul în valută către populaţie, care înregistrează, în continuare, cel mai rapid avans, crescând cu 130,7 la sută în intervalul mai 2007- mai 2008. De altfel, Banca Naţională a tras de fiecare dată semnale de alarmă privind creşterea creditării populaţiei, cu mult peste nivelul optim de îndatorare. Banca Naţională a observat că avansul consumului final al populaţiei s-a accelerat, "stimulat de majorări substanţiale ale veniturilor şi de menţinerea dinamicii înalte a creditului acordat sectorului privat, mai ales a împrumuturilor în valută". Concret, creditul în valută către populaţie are în continuare cel mai rapid avans, sporind cu 130,7 la sută în intervalul mai 2007- mai 2008. În luna mai, ritmul anual de creştere a creditelor acordate populaţiei şi operatorilor economici de către bănci s-a temperat uşor, de la 64,4 la sută, în aprilie, la 61,3 la sută, pe fondul încetinirii avansului atât pe componenta în lei, cât şi pe cea în valută. Potrivit analiştilor, luna iulie ar putea aduce un nou vârf al inflaţiei, pe fondul scumpirii utilităţilor, situaţie care ar putea impune, la şedinţa din 31 iulie, ca banca Centrală să ia, din nou, măsura majorării dobânzii de politică monetară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.