BNR ar putea continua să majoreze dobânda de politică monetară, chiar dacă inflaţia a atins, probabil, punctul de maxim în luna iulie, în condiţiile în care este posibilă o creştere a cheltuielilor guvernamentale înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie.

Analiştii consideră că BNR va continua astfel politica de scumpire a creditelor, chiar dacă ieftinirea unor alimente va duce la încetinirea inflaţiei, care a atins în iulie 9%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. În ultimele luni, BNR a emis mai multe avertismente referitoare la politica bugetară, în condiţiile în care face eforturi de a ţine sub control inflaţia, alimentată, în mare parte, de costul ridicat al energiei şi alimentelor la nivel internaţional, precum şi de cererea ridicată pe piaţa internă. Analiştii spun însă că există puţine indicii privind reducerea cheltuielilor bugetare. Creşterea dobânzilor ar putea fi în beneficiul leului, care, în ultimele câteva săptămâni, a fost tranzacţionat sub maximul din acest an, de 3,467 pentru un euro. Numeroşi analişti consideră, însă, că temerile privind dezechilibrele economice din România, care are un deficit de cont curent de două cifre, precum şi politica bugetară relaxată vor avea un efect negativ asupra leului. În ultimele nouă luni, BNR a majorat dobânda de politică monetară cu 3,25 puncte procentuale, dar ar putea rata ţinta de inflaţie pentru 2008, de 2,8%-4,8%. Pentru anul viitor, banca urmăreşte o inflaţie de 2,5% - 4,5%.