Azi, la Oşorhei, deschiderea cursului de lucrător în creşterea animalelor
Pregătirea profesională a producătorilor agricoli constituie o prioritate a specialiştilor din cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor.
În acest sens, astăzi, la Primăria comunei Oşorhei, începând cu ora 12.00, va avea loc deschiderea oficială a cursului de lucrător în creşterea animalelor, la care sunt înscrişi 28 de cursanţi. În prezent, se mai află în derulare încă 5 cursuri: 2 cursuri în meseria de horticultor (durata 6 luni), în localităţile Oradea şi Cherechiu, la care sunt înscrişi 58 de producători; un curs de lucrător în cultura plantelor (durata 3 luni), în localitatea Oradea, la care sunt înscrişi 30 de cursanţi; un curs de lucrător în creşterea animalelor (durata 3 luni), în localitatea Salonta, la care sunt înscrişi 24 de cursanţi; un curs de peisagist floricultor (durata 3 luni), în localitatea Oradea, la care sunt înscrişi 37 de cursanţi. Dintre aceste cursuri, două vor fi finalizate cu examen, în cursul lunii octombrie - lucrător în cultura plantelor (Oradea), în data de 13 octombrie, ora 11.00, la Inspectoratul de Seminţe (strada Ion Bogdan), respectiv lucrător în creşterea animalelor (Salonta), în data de 23 octombrie, ora 10,00, la Primăria oraşului Salonta. Până în prezent, au absolvit cursuri organizate de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor 178 de producători.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.