AVAS a recuperat creanţe de aproape 70 milioane euro
Autoritarea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a încasat în primul semestru creanţe în valoare de 245,7 milioane de lei (circa 70 milioane euro), nivel apropiat de cel consemnat în prima jumătate a anului trecut, a declarat marţi preşedintele instituţiei, Răzvan Orăşanu.
Instituţia a încasat, spre exemplu, creanţe comerciale, bancare neperformante şi preluate de la Ministerul de Finanţe în valoare de 178,9 milioane lei, creanţe fiscale de 50,2 milioane lei şi creanţe proprii de 16,4 milioane lei.
Veniturile totale ale AVAS la şase luni se ridică la 409,7 milioane lei. Suma vizează încasările din recuperarea creanţelor, prin diverse metode de valorificare, şi din încasarea plăţilor aferente contractelor de privatizare încheiate.
AVAS a blocat conturile a 10.663 de datornici, a organizat 530 de licitaţii publice cu strigare şi a pus sechestru pe 178 de active.
"Avem în vizor încă 12.000 de datornici pe care îi vom obliga să plătească până la sfârşitul anului. Încasările totale de până acum, de peste 409 milioane lei, mă determină să propun Guvernului o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al AVAS, în sensul majorării sumelor care vor fi aduse de AVAS la bugetul statului, cu cel puţin 70% faţă de angajamentele iniţiale", a afirmat Răzvan Orăşanu.
Veniturile AVAS din activitatea de privatizare şi administrare a participaţiilor statului au totalizat la şase luni 171,1 milioane lei. Sumele corespund plăţilor încasate de AVAS în baza contractelor de privatizare semnate în acest an şi în anii anteriori, dividende, dobânzi şi penalităţi.
Din vânzarea de active prin licitaţii, AVAS a încasat în luna iulie 30,3 milioane dolari, pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor de sănătate şi a celor destinate acoperirii datoriei publice.
Autoritatea a iniţiat procedura de executare silită a SIF Moldova, pentru o creanţă de 7,85 milioane dolari, recuperată integral prin instituirea popririi asupra conturilor debitoarei, deschise la Banca Transilvania.
Creanţa AVAS asupra SIF Moldova provine din operaţiunea de avalizare de către SIF Moldova a unui număr de 13 bilete la ordin emise de şase societăţi comerciale, în perioada 1995-1996, în favoarea Bancorex.
Anterior, AVAS a recuperat de la SIF Moldova suma de 6,81 milioane dolari, prin aceeaşi metodă, pentru opt bilete la ordin emise de cinci societăţi comerciale şi avalizate de SIF Moldova.
Totodată, instituţia a vândut activele Pobac Bacău, pentru 7,78 milioane dolari, precum şi terenuri şi hale industriale aparţinând Fortus Iaşi şi Băneasa Voluntari. Alte active înstrăinate au aparţinut firmelor Somvetra Gherla şi GES Boldeşti Scăieni, pentru 1,11 milioane dolari, respectiv 426.300 dolari.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.