În 2007, investiţiile străine directe au scăzut în România cu 21,3%, adică, de la 11,4 miliarde de dolari în 2006, la nouă miliarde de dolari.
Aceste estimări preliminare au fost date publicităţii în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) pentru 105 state din întreaga lume. Potrivit datelor BNR, România a atras în primele zece luni ale anului trecut investiţii străine directe de 5,93 de miliarde de euro (8,7 mld. dolari). Investiţiile din România au fost mai mari decât cele atrase de Cehia (7,6 miliarde de dolari), ţară care a înregistrat un avans de 27,3%, şi sub nivelul din Polonia (18,1 miliarde de dolari), care a raportat o creştere de 30,3%. La nivelul celor zece state care au aderat la UE în 2004 a avut loc un declin de 2,3% al investiţiilor, la 38 de miliarde de dolari. Uniunea Europeană, excluzând România şi Bulgaria, a atras 40% din totalul investiţiilor străine consemnate la nivel mondial.