Asomarea porcilor în gospodăriile populaţiei
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a precizat, printr-un comunicat, că poate acorda derogări de la sacrificarea în abatoare a animalelor pentru consum propriu, acceptându-se sacrificarea acestora şi în gospodăriile populaţiei, cu condiţia ca animalele din speciile porcine, ovine, caprine, păsări şi iepuri să fie asomate înaintea sacrificării.
Prin această soluţie (conjuncturală faţă de normele europene în totalitate) aleasă de ANSVSA, din lipsa unui cadru organizatoric ce trebuia definitivat pe plan naţional, ţăranii pot asoma porcii în gospodărie utilizându-se un dipozitiv de asomare (pistol cu glonţ captiv). Un asemenea dispozitiv poate fi achiziţionat la preţul de 150-200 de euro. Dintre diverşii furnizori specificaţi de ANSVSA amintim: SC Crainic SRL Cluj-Napoca, SC Devil Term Arad, SC Inewestpol Suceava, SC Aria Do Trading Bucureşti. "Deţinerea şi utilizarea dispozitivului de asomare numai pentru sacrificarea animalelor pentru consum propriu poate fi realizată de către persoane apte fizic şi psihologic. Obligatoriu, astfel de persoane trebuie să fie posesoare ale certificatului de deţinător de arme neletale, document eliberat de Inspectoratul de Poliţie Bihor", a menţionat dl dr. Petru Gruia - director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.
În acest context, DSVSA Bihor oferă posibilitatea ca operatorii acestor dispozitive de asomare să fie instruiţi cu privire la noţiunile teoretice şi practice referitoare la asomare. Ca menţiune, conform celor declarate de dl Petru Gruia, asomarea permite, la sacrificarea animalului, recoltarea sângelui pentru preparatele culinare specifice, prin tăierea jugularei porcului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.